• SPITALUL CLINIC DE BOLI INFECȚIOASE ȘI TROPICALE „DR. VICTOR BABEȘ”

    Spitalul Clinic „Dr. Victor Babeș” a luat ființă în anul 1956 datorită necesității de asigurare a spațiului spitalicesc pentru izolarea cazurilor de hepatită acută virală, consecutiv creșterii morbidității, datorită acesteia, în Municipiul București.

    INFO

    Spitalul este construit în sistem pavilionar și este dotat în intenția de a avea, pe cât posibil, independența funcțională în legatură cu profilul bolnavilor internați.

    Aria principală de afluentă a bolnavilor: trei sectoare din Municipiul București (3, 4, 5) și șase județe (Brăila, Calarași, Dambovița, Galați, Giurgiu, Teleorman și Sectorul Agricol Ilfov) pentru bolile infecțioase, inclusiv infecția cu HIV/SIDA; pentru bolile tropicale, din orice zonă geografică a Romaniei.

    Două pavilioane sunt destinate exclusiv supravegherii și asistenței bolnavilor infectați HIV și celor la care s-a constituit SIDA – separate pentru adulți și copii, dar cu legături funcționale care asigură în totalitate circuite distincte față de restul spitalului, inclusiv școală și spații de joacă.

    Decizia pentru separarea funcțională a avut în vedere atât impiedicarea diseminării infecției HIV în spital, cat și protejarea pacienților (adulți și copiii infectați HIV) de posibilitatea contactării unor infecții cu agenți etiologici oportuniști, în primul rând cu Mycobacterium Tuberculosis.

    În secțiile adăpostite în pavilionele B2, B3 și B4 sunt internați copii și adulți cu patologie infecțioasă diversă, diferențiat pentru vârste mici în pavilionul B2, vârstele pânî la 16 ani în pavilionul B3, adulții țn pavilionul B4.

    Fiecare pavilion beneficiază de serviciu ambulator cu activitate extinsă pe 24 ore și medic de gardă propriu.

    Doua secții – I și II pneumoftiziologie – sunt destinate bolnavilor adulți infectați cu Mycobacterium Tuberculosis și cu alte afecțiuni pleuropulmonare; aceste secții beneficiind de aparatură proprie pentru explorarea funcției respiratorii.

    Detalii

    • Pacienți externați (anual)
      17.176
    • Număr de paturi
      490
    • Procent urgențe
      50%
    • Medici
      57
    • Personal sanitar mediu
      222
    • Total personal
      466

    Distribuția paturilor, pe specialități

    • Boli infecțioase copii I
      61 paturi
    • Boli infecțioase copii II
      63 paturi
    • Boli infecțioase I
      57 paturi
    • Boli infecțioase II
      34 paturi
    • Dermatovenerologie I
      40 paturi
    • HIV/SIDA I
      40 paturi
    • HIV/SIDA II
      50 paturi
    • Pneumoftiziologie I
      32 paturi
    • Pneumoftiziologie II
      28 paturi
    • Pneumologie I
      46 paturi
    • Pneumologie II
      32 paturi
    •  

    Listă servicii

    • Lorem ipsum dolor sit amet
    • Velum deus intercom
    • Pallentesque est faucibus
    • Lorem ipsum dolor sit amet
    • Velum deus intercom

    Șos. Mihai Bravu, Nr. 281
    Sector 3, București

    Programări: 021 317.27.27/.28/.29/.30
    Tel./Fax (administrativ): 021 317.27.21
    E-mail: office@spitalulbabes.ro
    Pagină web: www.spitalulbabes.ro

  • SPITALUL CLINIC DE UROLOGIE „PROF. DR. THEODOR BURGHELE”

    Înființarea spitalului, hotărâtă în 1939, a devenit realitate la 02.02.1948, când a început activitatea de îngrijire a bolnavilor la singura clinică existentă inițial, Clinica a I-a de Chirurgie și Urologie a Facultății de Medicină din București, iar din martie 1949 a Institutului de Medicină și Farmacie București.

    INFO

    Numit astăzi „Theodor Burghele”, spitalul s-a numit la inființare „Sf. Iosif”, iar după reforma învățământului și după naționalizare (1948) s-a numit Spitalul Panduri. Numele celui care a înființat spitalul,  profesorul Theodor Burghele, i-a fost dat în 1991, la 14 ani după decesul acestuia, în 1977.

    Spitalul a fost construit în anul 1942, de către Congregația de călugărițe catolice din Germania. Cu edificarea spitalului și cu legăturile cu Arhiepiscopia Romano-Catolică a fost împuternicit Monseniorul Pieger.

    După armistițiul din august 1944, pentru că bunurile Germaniei și ale Italiei făceau parte din despăgubirile de război, Biserica Italiană și Spitalul „Sf. Iosif”, care la aceea vreme nu era finisat în interior devenise depozit militar german, urmau să fie atribuite URSS.

    Prin Convenția dintre Congregația „Sf. Iosif” din Munchen și Congregația Surorilor Oblate (dăruite = termen religios) Assomptioniste din București, li se acordă acestora din urmă dreptul de proprietate asupra Spitalului „Sf. Iosif”. Prin această convenție imobilul spitalului a fost transferat pentru o perioadă de 9 ani Congregației Surorilor Oblate „pentru opera lor de apostolat în privința bolnavilor”. În locul Monseniorului Pieger, Arhiepiscopia Romano-Catolică a numit pe părintele Louis Barral, ca administrator general al spitalului, iar din data de 2 februarie 1948, profesorul Theodor Burghele a devenit asociatul lui la administrarea și conducerea acestui spital. […]

    Detalii

    • Pacienți externați (anual)
      10.377
    • Număr de paturi
      325
    • Procent urgențe
      30%
    • Medici
      52
    • Personal sanitar mediu
      133
    • Total personal
      335

    Distribuția paturilor, pe specialități

    • ATI I
      20 paturi
    • Cardiologie I
      75 paturi
    • Medicină internă
      50 paturi
    • Urologie I
      65 paturi
    • Urologie II
      60 paturi
    • Urologie II
      55 paturi

    Bloc operator pentru chirurgie deschisă și laparoscopică

    • chirurgie radicală: nefrectomie, prostatectomie, cistectomie;
    • chirurgie reconstructivă: uretroplastii, ureteroplastii, neovezică de substituție;
    • laparoscopie urologică;
    • chirurgie urologică clasică;
    • tratamentul complex al incontinenței urinare: TVT, TOT;
    • tratamentul infertilitătii masculine și al impotenței;

    Bloc operator pentru operații endoscopice

    • endourologie înaltă: NLP, ureteroscopie, endopielotomie, nefrostomie;
    • endourologie joasă: TUR-V, TUR-P, ITUP, uretrotomii, cisolitotripsie, cistostomie;
    • terapia noninvazivă a litiazei renale prin litotriție extracorporeală;

    Unitatea de medicină nucleară și imagistică

    • dozări hormonale, markeri tumorali;
    • ecografii abdominale și cardiace;
    • ecografii Doppler;
    • ecografii transrectale și transureterale;
    • scintigrafii;
    • tomografii prin rezonanță magnetică nucleară;
    • ventriculografii (prioritate națională);

    Urologie

    • dilatații;
    • endoscopii;
    • instilații intravezicale;
    • chimioterapice anticanceroase;
    • litotriție extracorporeală.

    Șos. Panduri, Nr. 20
    Sector 5, București

    Tel./Fax: 021 410.69.10 / 021 411.10.55
    E-mail: contact@burghele.ro
    Pagină web: www.burghele.ro

  • SPITALUL CLINIC „DR I. CANTACUZINO”

    Datorită lui loan Cantacuzino, România a fost a doua țară din lume, după Franța, care a introdus, în 1926, vaccinul BCG („Bacilul Calmette-Guerin”), având germeni cu virulență atenuată, pentru vaccinarea profilactică contra tuberculozei, a nou-născuțior. Institutul de Seruri și Vaccinuri din București poartă numele acestui remarcabil savant român.

    INFO

    Dr. loan Cantacuzino (25 noiembrie 1863, București – 14 ianuarie 1934, București) a inventat o metodă de vaccinare antiholerică (numită „Metoda Cantacuzino”). Această metodă apreciată de forurile internaționale de specialitate este și astăzi folosită în țările unde se mai semnalează cazuri de holeră. Pe baza unor procedee originale și sub îndrumarea sa, au fost fabricate, în România, însemnate cantități de produse biologice, folosite în campaniile de prevenire și combatere a epidemiilor.

    Spitalul Clinic „Dr. I. Cantacuzino” dispune de 338 de paturi pe spitalizarea continuă și 12 paturi pe spitalizarea de zi distribuite în secții ce acoperă o gamă largă de specialități: medicină internă, cardiologie, gastroenterologie, reumatologie, chirurgie generală, chirurgie reparatorie a piciorului diabetic, anestezie, terapie intensivă, obstetrică-ginecologie, neonatologie gata să acorde asistență tuturor celor ce au nevoie. De asemenea mai există o serie de compartimente, servicii și cabinete astfel: compartiment de imagistică medicală (radiologie), compartiment explorări funcționale, compartiment recuperare (medicină fizică și balneologie), unitate de transfuzie sanguină, cabinet osteodensitometrie, serviciul de anatomie patologică (cuprinde compartimentele: histopatologie, citologie, prosectură). Pe lângă acestea, structura spitalului are în componența sa ambulatoriul integrat al spitalului (str. Irimicului nr. 2), cu cabinetele următoare în componenta sa: medicină internă/gastroenterologie; chirurgie generală; obstetrică-ginecologie/planificare familială; sală de gimnastică medicală.

    Pentru urgențe, camerele de gardă asigură asistență medicală 24 de ore din 24. În sprijinul celor prezentate vine o dotare cu aparatură medicală de ultimă generație cu care investigațiile sunt precise și calitatea actului medical mult crescută.

    Detalii

    • Pacienți externați (anual)
      20.151
    • Număr de paturi
      341
    • Procent urgențe
      40%
    • Medici
      69
    • Personal sanitar mediu
      306
    • Total personal
      624

    Distribuția paturilor, pe specialități

    • Boli infecțioase I – copii
      61 paturi

    • Boli infecțioase II – copii
      63 paturi

    • Boli infecțioase I – adulți
      57 paturi

    • Boli infecțioase II – adulți
      34 paturi

    • Dermatovenerologie
      40 paturi

    • HIV/SIDA I
      40 paturi

    • HIV/SIDA II
      50 paturi

    • Pneumoftiziologie I
      32 paturi

    • Pneumoftiziologie II
      28 paturi

    • Pneumologie I
      46 paturi

    • Pneumologie II
      39 paturi

    • ATI1
      18 paturi

    • Chirurgie generală I
      44 paturi

    • Chirurgie generală II
      34 paturi

    • Medicină internă I
      50 paturi

    • Medicină internă II
      59 paturi

    • Neonatologie (nn și prematuri)I
      36 paturi

    • Neonatologie (prematuri)I
      11 paturi

    • Obstetrică-Ginecologie I
      63 paturi

    • Obstetrică-Ginecologie II
      26 paturi

    Listă servicii

    • Lorem ipsum dolor sit amet
    • Velum deus intercom
    • Pallentesque est faucibus
    • Lorem ipsum dolor sit amet
    • Velum deus intercom

    Str. Ion Movilă, Nr. 5-7
    Sector 2, București

    Programări: –
    Tel./Fax (administrativ): 021 210.71.00 / 021 210.64.35
    E-mail: cantacuzino@spitalul-cantacuzino.ro
    Pagină web: www.spitalul-cantacuzino.ro

  • SPITALUL CLINIC DE NEFROLOGIE „DR. CAROL DAVILA”

    Așezat în inima Bucureștiului, în triunghiul dintre Calea Griviței, B-dul Dacia și Calea Victoriei, Spitalul Clinic de Nefrologie „Dr. Carol Davila”, ridicat la începutul secolului XX, complet renovat și utilat cu aparatură de ultimă generație în 2011, Spitalul Clinic de Nefrologie Dr Carol Davila oferă, prin cele 2 secții de Nefrologie și prin nou înființata Clinică de Chirurgie, servicii medicale la cel mai înalt standard european.

    INFO

    Clădirea Spitalului „Carol Davila”, iniţial aparţinând Curţii de Conturi a României, a fost ridicată în 1894, într-un stil neoclasic discret, unitatea fiind considerată monument istoric şi de arhitectură.

    Urcând scara monumentală, la mijlocul căreia se află impunător bustul părintelui școlii medicale românești – Dr. Carol Davila, se ajunge în faţa amfiteatrului pe frontispiciul căruia stă scris: Non scholae sed vitae discimus (nu pentru şcoală, ci pentru viaţă învăţăm).

    Două pavilioane sunt destinate exclusiv supravegherii și asistenței bolnavilor infectați HIV și celor la care s-a constituit SIDA – separate pentru adulți și copii, dar cu legături funcționale care asigură în totalitate circuite distincte față de restul spitalului, inclusiv școală și spații de joacă.

    În anul 2007 au început lucrările de construcţie ale unui nou corp de clădire al spitalului destinat să adăpostească un centru modern de hemodializă cu 50 de aparate, secţia de Terapie intensivă nefrologică, centrul de diagnostic și tratament ambulatoriu, laboratoarere şi o sală de conferinţe multifuncţională. Lucrările s-au finalizat în anul 2009.

    În paralel au demarat lucrările de consolidare, recompartimentare, refuncţionalizare şi renovare a corpului vechi de clădire a cărui finalizare în toamna anului 2010 va face din Spitalul Clinic de Nefrologie „Dr. Carol Davila” unul dintre cele mai moderne unităţi spitaliceşti din centrul capitalei.

    Detalii

    • Pacienți externați (anual)
      6460
    • Număr de paturi
      155
    • Procent urgențe
      6%
    • Medici
      27
    • Personal sanitar mediu
      92
    • Total personal
      246

    Distribuția paturilor, pe specialități

    • Boli infecțioase I – copii
      61 paturi
    • Boli infecțioase II – copii
      63 paturi
    • Boli infecțioase I – adulți
      57 paturi
    • Boli infecțioase II – adulți
      34 paturi
    • Dermatovenerologie
      40 paturi
    • HIV/SIDA I
      40 paturi
    • HIV/SIDA II
      50 paturi
    • Pneumoftiziologie I
      32 paturi
    • Pneumoftiziologie II
      28 paturi
    • Pneumologie I
      46 paturi
    • Pneumologie II
      39 paturi
    • ATI I
      15 paturi
    • Chirurgie generală I
      49 paturi
    • Nefrologie I
      58 paturi
    • Nefrologie II
      72 paturi
    • Nefrologie III
      14 paturi

    Str. Calea Griviței, Nr. 4
    Sector 1, București

    Programări: –
    Tel./Fax (administrativ): 021 318.91.84 / 021 318.91.84
    E-mail: contact@spcaroldavila.ro
    Pagină web: www.spcaroldavila.ro

  • C.E.T.T.T. „SF. STELIAN”

    Problemele care ne îndreaptă pașii către psiholog sunt diverse, de la neînțelegeri în familie și până la sentimentul că în viața noastră lipsește ceva, că nimic nu ne mai bucură și nu mai are sens. Oricare ar fi problemele noastre, avem nevoie de ajutor și ne hotărâm să apelăm la un psiholog specializat.

    INFO

    Tipurile de psihoterapii practicate în spitalul nostru sunt: psihoterapia psihanalitică, psihoterapia cognitiv – comportamentală, psihoterapia suportivă, terapia familială, terapia de cuplu, terapia de grup și consilierea psihologică.
    Psihoterapia poate fi practicată în mai multe forme:

    – terapie de grup – este o „formă de tratament psihologic ce are ca obiectiv să vindece grupul, considerat ca un tot, cât și pe membrii (individuali) ai acestuia prin intermediul grupului” (G.Ionescu, 1990).

    – terapie de familie – terapia familială se bazează pe teoria conform căreia familia este un sistem care la un moment dat poate deveni disfuncțional. Nu se consideră că un anumit membru al familiei este „bolnav”, ci că relația în sine este cea „bolnavă”. Pentru aceasta terapeutul va lucra cu toți membrii acelei familii împreună.

    – terapia / consilierea maritală – este oarecum similară terapiei de familie – se consideră că problema este în relație și nu la unul sau altul din membrii cuplului. La terapia de cuplu apelează cei doi soți / prieteni cu care se lucrează împreună, pe când la terapia de familie se lucrează și cu copiii sau familia extinsă.

    – terapia individuală – terapiile individuale sunt cele care pun accentul pe persoana și se ocupă exclusiv de problematica acesteia într-o relație diadică (terapeut – pacient).

    Detalii

    • Pacienți externați (anual)
      1284
    • Număr de paturi
      45
    • Procent urgențe
      -
    • Medici
      10
    • Personal sanitar mediu
      39
    • Total personal
      66

    Distribuția paturilor, pe specialități

    • Boli infecțioase I – copii
      61 paturi
    • Boli infecțioase II – copii
      63 paturi
    • Boli infecțioase I – adulți
      57 paturi
    • Boli infecțioase II – adulți
      34 paturi
    • Dermatovenerologie
      40 paturi
    • HIV/SIDA I
      40 paturi
    • HIV/SIDA II
      50 paturi
    • Pneumoftiziologie I
      32 paturi
    • Pneumoftiziologie II
      28 paturi
    • Pneumologie I
      46 paturi
    • Pneumologie II
      39 paturi
    • Psihiatrie (acuți și cronici) I
      30 paturi
    • Toxicomanie II
      15 paturi

    Listă servicii

    • Lorem ipsum dolor sit amet
    • Velum deus intercom
    • Pallentesque est faucibus
    • Lorem ipsum dolor sit amet
    • Velum deus intercom

    Str. Cristian Pascal, Nr. 25-27
    Sector 6, București

    Programări: 021 260.14.41
    Tel./Fax (administrativ): 021 260.14.41 / 021 315.49.61
    E-mail: contact@cetttsfstelian.ro
    Pagină web: www.cetttsfstelian.ro

  • SPITALUL CLINIC „COLENTINA”

    Unitate sanitară de importanţă naţională, SPITALUL CLINIC COLENTINA a constituit şi constituie şi astăzi un centru al medicinei româneşti, al învăţământului medical şi cercetării ştiinţifice, adăpostind 9 clinici universitare (2 clinici de Medicină Internă, 2 clinici de Chirurgie - Ortopedie, 2 clinici Dermatologie, Neurologie, Medicina Muncii)

    INFO

    Din punct de vedere al capacităţii de diagnosticare, Spitalul Clinic Colentina are în incinta sa următoarele: un puternic centru de imagistică medicală (RMN, Computer Tomograf, Ecografie de înaltă performanţă, Rx, Mamograf, Osteodensimetrie, Doppler color), un centru de analize de laborator pentru toţi parametrii uzuali şi analize speciale.
    Din punct de vedere al capacităţii de tratament, Spitalul Clinic Colentina are în dotarea sa următoarele:

    – 7 săli de operaţie şi A.T.I. dotate complet pentru Ortopedie, Chirurgie generală, Chirurgie plastică şi Dermato-chirurgie;

    – pentru spitalizare continuă spitalul are 800 de paturi şi 65 de paturi pentru spitalizare de zi repartizate în 17 secţii şi compartimente;

    – hrana pacienţilor este asigurată de un serviciu externalizat de catering ce oferă o calitate foarte bună a alimentaţiei;

    – spitalul deține o informatizare completă ce prelucrează atât datele pacienţilor internaţi, cât şi evidenţele farmaciei, contabilităţii, magaziei, laboratoarelor şi personalului angajat.

    Detalii

    • Pacienți externați (anual)
      39.280
    • Număr de paturi
      755
    • Procent urgențe
      21%
    • Medici
      169
    • Personal sanitar mediu
      501
    • Total personal
      1012

    Distribuția paturilor, pe specialități

    • Boli infecțioase I – copii
      61 paturi
    • Boli infecțioase II – copii
      63 paturi
    • Boli infecțioase I – adulți
      57 paturi
    • Boli infecțioase II – adulți
      34 paturi
    • Dermatovenerologie I
      35 paturi
    • Dermatovenerologie II
      35 paturi
    • HIV/SIDA I
      40 paturi
    • HIV/SIDA II
      50 paturi
    • Pneumoftiziologie I
      32 paturi
    • Pneumoftiziologie II
      28 paturi
    • Pneumologie I
      46 paturi
    • Pneumologie II
      39 paturi
    • ATI I
      15 paturi
    • ATI II
      15 paturi
    • Boli parazitare I
      25 paturi
    • Cardiologie I
      50 paturi
    • Chirurgie generală I
      40 paturi
    • Chirurgie generală II
      20 paturi
    • Chirurgie plastică și reparatorie I
      15 paturi
    • Diabet zaharat, nutriție și boli metabolice I
      25 paturi
    • Gastroenterologie I
      40 paturi
    • Hematologie clinică I
      40 paturi
    • Imunologie clinică și alergologie I
      5 paturi
    • Medicină internă I
      40 paturi
    • Medicină internă II
      35 paturi
    • Medicină internă III
      30 paturi
    • Medicina muncii I
      25 paturi
    • Neurologie I
      45 paturi
    • Neurologie II
      45 paturi
    • Neurologie III
      0 paturi
    • Neurologie IV
      5 paturi
    • Ortopedie și Traumatologie I
      30 paturi
    • Ortopedie și Traumatologie II
      30 paturi
    • Ortopedie și Traumatologie III
      15 paturi
    • Recuperare, medicină internă și balneologie I
      25 paturi
    • Reumatologie I
      25 paturi
    • Urologie I
      35 paturi

    Listă servicii

    • Lorem ipsum dolor sit amet
    • Velum deus intercom
    • Pallentesque est faucibus
    • Lorem ipsum dolor sit amet
    • Velum deus intercom

    Șos. Ștefan cel Mare, Nr. 19-21
    Sector 2, București

    Centrală: 021 317.32.45 / 316.73.20
    Tel./Fax (secretariat): 021 317.47.85 / 021 316.55.12
    E-mail: contact@cetttsfstelian.ro
    Pagină web: www.cetttsfstelian.ro

  • SPITALUL CLINIC „COLȚEA”

    Mediul profesionist din cadrul spitalului, serviciile medicale, pregătirea profesională a doctorilor, renumele acestora, fac din Spitalul Clinic Colțea unul dintre cele mai prestigioase spitale din țară.

    INFO

    Cei mai buni doctori din țară se află în cadrul Spitalului Clinic Colțea.

    Învățământul pre și postuniversitar este marcant și recunoscut pe plan național, formând medici specialiști și primari ce se constituie în cele mai apreciate nuclee de specialitate.

    În cadrul spitalului vin pacienți din toate colțurile țării, beneficiind de buna pregătire și considerație umană a celor mai buni medici.

    Tinerii doctori au norocul de a se dezvolta sub auspiciile profesorilor de reputație națională, făcând și stagii de pregătire internațională.

    Detalii

    • Pacienți externați (anual)
      17.642
    • Număr de paturi
      315
    • Procent urgențe
      32%
    • Medici
      72
    • Personal sanitar mediu
      262
    • Total personal
      580

    Distribuția paturilor, pe specialități

    • Boli infecțioase I – copii
      61 paturi
    • Boli infecțioase II – copii
      63 paturi
    • Boli infecțioase I – adulți
      57 paturi
    • Boli infecțioase II – adulți
      34 paturi
    • Dermatovenerologie
      40 paturi
    • HIV/SIDA I
      40 paturi
    • HIV/SIDA II
      50 paturi
    • Pneumoftiziologie I
      32 paturi
    • Pneumoftiziologie II
      28 paturi
    • Pneumologie I
      46 paturi
    • Pneumologie II
      39 paturi
    • Cardiologie I
      38 paturi
    • Chirurgie generală I
      55 paturi
    • Hematologie clinică I
      55 paturi
    • Medicină internă I
      40 paturi
    • Oncologie medicală I
      30 paturi
    • Otorinolaringologie (ORL)I
      48 paturi
    • Radioterapie I 
      34 paturi

    Listă servicii

    • Lorem ipsum dolor sit amet
    • Velum deus intercom
    • Pallentesque est faucibus
    • Lorem ipsum dolor sit amet
    • Velum deus intercom

    B-dul I. C. Brătianu, Nr. 1
    Sector 3, București

    Programări: –
    Tel./Fax (secretariat): 021 387.41.00 / 021 387.41.01
    E-mail: 
    Pagină web: www.coltea.ro

  • SPITALUL CLINIC „FILANTROPIA”

    Oferind servicii medicale complexe - de la medicina maternofetală și genetica umană, la ginecologia oncologică - și de înaltă competență profesională, Spitalul Filantropia se înscrie în categoria unităților de elită ale obstetricii și ginecologiei românești.

    INFO

    Spitalul Filantropia este cea mai veche clinică de obstetrică și ginecologie din România, înființată în anul 1813. După 125 ani de la construcție, spitalul este inaugurat într-o formă modernă și dotat corespunzător medicinii secolului XXI, respectând neschimbată arhitectonica originală.

    Spitalul Filantropia a fost primul spital modern civil din România, fiind, de la inființarea sa, un spital de caritate.
    Aici au activat cei mai remarcabili profesori de obstetrică din România și a fost prima școală de moașe. La ora actuală spitalul este o unitate de nivel III și o clinică universitară.

    În prezent spitalul are 195 paturi și păstrează organizarea sa tradițională. În spital s-a dezvoltat o activitate susținută și recunoscută de chirurgie ginecologică oncologică, inclusiv de diagnosticare și tratare a cancerului mamar, precum și de chirurgie laparoscopică ginecologică. De asemenea, s-au pus bazele unui departament modern de medicină materno-fetală. Departamentul de neonatologie are o unitate de terapie intensivă cu posibilități de îngrijire a prematurilor de gradul 3 și 4.

    Clinica universitară are un număr de 6 cadre didactice.
    Spitalul Clinic Filantropia este o unitate de gradul III în specialitatea obstetrică și ginecologie.
    Spitalul Filantropia, „opera Dr. Constantin Caracas”, primul spital modern civil, are o valoare istorică, arhitectonică și instituțională incontestabilă. Menținerea, restaurarea și integrarea vechilor clădiri într-o arhitectură modernă reprezintă un act civic de regăsire a trecutului.

    Detalii

    • Pacienți externați (anual)
      9.590
    • Număr de paturi
      185
    • Procent urgențe
      83%
    • Medici
      39
    • Personal sanitar mediu
      116
    • Total personal
      270

    Distribuția paturilor, pe specialități

    • Boli infecțioase I – copii
      61 paturi
    • Boli infecțioase II – copii
      63 paturi
    • Boli infecțioase I – adulți
      57 paturi
    • Boli infecțioase II – adulți
      34 paturi
    • Dermatovenerologie
      40 paturi
    • HIV/SIDA I
      40 paturi
    • HIV/SIDA II
      50 paturi
    • Pneumoftiziologie I
      32 paturi
    • Pneumoftiziologie II
      28 paturi
    • Pneumologie I
      46 paturi
    • Pneumologie II
      39 paturi
    • ATI I
      15 paturi
    • Ginecologie 60
      51 paturi
    • Gineco-oncologie9 
      9 paturi
    • Neonatologie (nn și prematuri) 45
      35 paturi
    • Neonatologie (prematuri) 10
      10 paturi
    • Obstetrică 65
      65 paturi

    Listă servicii

    • Lorem ipsum dolor sit amet
    • Velum deus intercom
    • Pallentesque est faucibus
    • Lorem ipsum dolor sit amet
    • Velum deus intercom

    B-dul Ion Mihalache, Nr. 11
    Sector 1, București

    Centrală: 318.89.30
    Tel./Fax (secretariat/manager): 021 318.89.37
    E-mail: office@spitalulfilantropia.ro
    Pagină web: www.spitalulfilantropia.ro/

  • SPITALUL CLINIC DE ORTOPEDIE-TRAUMATOLOGIE ȘI TBC OSTEOARTICULAR „FOIȘOR”

    Actuala clădire a Spitalului Clinic de Ortopedie Traumatologie „Foișor” a fost atestată în anul 1892. Din momentul atestării și până în anul 1948 a găzduit POLICLINICA „REGINA ELISABETA” pentru combaterea TBC-ului osteoarticular și, mai apoi, a devenit spital de TBC osteoarticular.

    INFO

    În cadrul Spitalului Clinic de Ortopedie s-au pus atât bazele teoretice, cât și cele practice ale:
    • abordului direct chirurgical al focarului de tuberculoză osteoarticulară;
    • tratament local cu tuberculostatice;
    • abordului transtoracic și transperitonal al coloanei cu tuberculoză;
    • recuperarea bolnavilor cu tuberculoză osteo-articulară;
    • artroplastie de șold și mai ales de genunchi cu interpoziție (1950).

    TIPURI DE OPERAȚII PRACTICATE

    1. Artroplastii primare de șold
    2. Artroplastii primare de genunchi
    3. Artroplastii de revizie de șold
    4. Artroplastii de revizie de genunchi
    5. Osteotomii
    6. Osteosinteză fracturi
    7. Alungiri membre
    8. Rezecții tumorale
    9. Corecții diformități membre
    10. Artroscopii și reconstrucții ligamentare – genunchi
    11. Osteite, osteoartrite, proteze infectate – asanări
    12. Artrodeză posterioară cu instrumentație segmentară pentru corecția scoliozei vertebrale
    13. Hernii de disc – laminectomie decompresivă, proteze de disc
    14. Spondilolistesis – reducere fixare
    15. Spondilodiscite cu germeni specifici și nespecifici – asanare artrodeză
    16. Vertebroplastii.

    Detalii

    • Pacienți externați (anual)
      9179
    • Număr de paturi
      119
    • Procent urgențe
      2%
    • Medici
      19
    • Personal sanitar mediu
      100
    • Total personal
      220

    Distribuția paturilor, pe specialități

    • Boli infecțioase I – copii
      61 paturi
    • Boli infecțioase II – copii
      63 paturi
    • Boli infecțioase I – adulți
      57 paturi
    • Boli infecțioase II – adulți
      34 paturi
    • Dermatovenerologie
      40 paturi
    • HIV/SIDA I
      40 paturi
    • HIV/SIDA II
      50 paturi
    • Pneumoftiziologie I
      32 paturi
    • Pneumoftiziologie II
      28 paturi
    • Pneumologie I
      46 paturi
    • Pneumologie II
      39 paturi
    • ATI I
      15 paturi
    • Ortopedie și Traumatologie I
      52 paturi
    • Ortopedie și Traumatologie II
      52 paturi

    Listă servicii

    • Lorem ipsum dolor sit amet
    • Velum deus intercom
    • Pallentesque est faucibus
    • Lorem ipsum dolor sit amet
    • Velum deus intercom

    B-dul Ferdinand 35-37
    Sector 2, București

    Programări: 021 252.00.57
    Tel./Fax (administrativ): 021 252.00.57 / 021 252.13.87
    E-mail: pacient@foisor.ro
    Pagină web: www.foisor.ro

  • SPITALUL CLINIC DE COPII „DR. VICTOR GOMOIU”

    Spitalul Clinic de Copii „Dr. Victor Gomoiu” este unul dintre cele mai vechi spitale pentru copii din România. A fost dat în folosință în anul 1927, director fiind numit la acea vreme prof. Victor Gomoiu. Organizat în perioada interbelică ca un spital care oferea servicii medicale populației sărace, spitalul a început să ofere după cel de al 2-lea război mondial servicii strict pediatrice, devenind astăzi unul dintre cele mai importante spitale de copii din București.

    INFO

    În prezent, spitalul are în componență următoarele secții:

    • Secția pediatrie cu următoarele compartimente: Terapie acută, Gastroenterologie pediatrică, Alergologie
    • Secția neurologie pediatrică
    • Spitalizare zi – recuperare neurologie pediatrică
    • Secția O.R.L.
    • Laborator de radiologie și imagistică medicală
    • Laborator analize medicale
    • Laborator de explorări funcționale
    • Ambulatoriu de specialitate

    Detalii

    • Pacienți externați (anual)
      8.240
    • Număr de paturi
      157
    • Procent urgențe
      36%
    • Medici
      25
    • Personal sanitar mediu
      82
    • Total personal
      248

    Distribuția paturilor, pe specialități

    • Boli infecțioase I – copii
      61 paturi
    • Boli infecțioase II – copii
      63 paturi
    • Boli infecțioase I – adulți
      57 paturi
    • Boli infecțioase II – adulți
      34 paturi
    • Dermatovenerologie
      40 paturi
    • HIV/SIDA I
      40 paturi
    • HIV/SIDA II
      50 paturi
    • Pneumoftiziologie I
      32 paturi
    • Pneumoftiziologie II
      28 paturi
    • Pneumologie I
      46 paturi
    • Pneumologie II
      39 paturi
    • Neurologie pediatrică I
      35 paturi
    • Otorinolaringologie (ORL) copii I
      25 paturi
    • Pediatrie (recuperare pediatrică) I
      17 paturi
    • Pediatrie I
      80 paturi

    Listă servicii

    • Lorem ipsum dolor sit amet
    • Velum deus intercom
    • Pallentesque est faucibus
    • Lorem ipsum dolor sit amet
    • Velum deus intercom

    B-dul Basarabia, Nr. 21
    Sector 2, București

    Programări: –
    Tel./Fax (administrativ): 021 323.22.30 / 021 321.21.62
    E-mail: contact@spitalgomoiu.ro
    Pagină web: www.spitalgomoiu.ro

  • SPITALUL DE PSIHIATRIE TITAN „DR. CONSTANTIN GORGOS”

    Spitalul de psihiatrie, ca urmare a investițiilor efectuate din bugetul de stat și propriu, este cotat la standarde europene, unitatea dispune de sisteme de supraveghere video, aer condiționat, aparatură audio/video, mobilier nou și de un parc rezervat în exclusivitate pacienților.

    INFO

    Spitalul de psihiatrie Dr. Constantin Gorgoș este o unitate de specialitate, situată în comunitatea din care provine majoritatea pacienţilor trataţi şi anume sectorul 3 Bucureşti.

    Spitalul de psihiatrie Dr. Constantin Gorgoș:

    – oferă servicii complexe de evaluare și diagnosticare psihiatrică și psihologică, de recuperare și tratament pentru afecțiunile psihiatrice atât ale adulților, cât și ale copiilor;

    – vizează pacienții din București și, în măsura solicitărilor, din țară;

    – respectă personalitatea pacienților;

    – asigură o linie de gardă pentru urgențele psihiatrice și/sau somatice ale pacienților deja internați;

    – asigură consultații și activități destinate persoanelor cu probleme psihiatrice, chiar dacă nu sunt spitalizate.

    Detalii

    • Pacienți externați (anual)
      1.622
    • Număr de paturi
      80
    • Procent urgențe
      -
    • Medici
      22
    • Personal sanitar mediu
      -
    • Total personal
      139

    Distribuția paturilor, pe specialități

    • Boli infecțioase I – copii
      61 paturi
    • Boli infecțioase II – copii
      63 paturi
    • Boli infecțioase I – adulți
      57 paturi
    • Boli infecțioase II – adulți
      34 paturi
    • Dermatovenerologie
      40 paturi
    • HIV/SIDA I
      40 paturi
    • HIV/SIDA II
      50 paturi
    • Pneumoftiziologie I
      32 paturi
    • Pneumoftiziologie II
      28 paturi
    • Pneumologie I
      46 paturi
    • Pneumologie II
      39 paturi
    • Psihiatrie acuți I
      60 paturi
    • Psihiatrie cronici I
      20 paturi

    Listă servicii

    • Lorem ipsum dolor sit amet
    • Velum deus intercom
    • Pallentesque est faucibus
    • Lorem ipsum dolor sit amet
    • Velum deus intercom

    B-dul Nicolae Grigorescu, Nr. 41
    Sector 3, București

    Programări: 021 341.20.31/32/33/34
    Tel./Fax (administrativ): 021 341.20.50 / 021 341.20.35
    E-mail: constantingorgos@yahoo.com
    Pagină web: www.spitalulgorgos.ro

  • SPITALUL CLINIC „NICOLAE MALAXA”

    Spitalul Malaxa este un loc unde ideile inovatoare, cinstea și perseverența în a face lucrurile bine stau la temelia creșterii permanente a calității actului medical.

    INFO

    Spitalul Clinic Nicolae Malaxa este prima unitate medicală din București cu certificat de atestare ISO 9001, pentru serviciile ireproșabile pe care le oferă, precum și pentru condițiile moderne de cazare.

    Conducerea Spitalului Malaxa este compusă din profesioniști experimentați, dedicați întru totul administrării și dezvoltării facilităților de sănătate pentru comunitate. Sub conducerea și îndrumarea profesională atentă a domnului Adrian Secureanu, doctor în științe medicale, colectivul de cadre medicale este perfect motivat în grija față de pacienți.

    Detalii

    • Pacienți externați (anual)
      10.227
    • Număr de paturi
      228
    • Procent urgențe
      25%
    • Medici
      58
    • Personal sanitar mediu
      160
    • Total personal
      381

    Distribuția paturilor, pe specialități

    • Boli infecțioase I – copii
      61 paturi
    • Boli infecțioase II – copii
      63 paturi
    • Boli infecțioase I – adulți
      57 paturi
    • Boli infecțioase II – adulți
      34 paturi
    • Dermatovenerologie
      40 paturi
    • HIV/SIDA I
      40 paturi
    • HIV/SIDA II
      50 paturi
    • Pneumoftiziologie I
      32 paturi
    • Pneumoftiziologie II
      28 paturi
    • Pneumologie I
      46 paturi
    • Pneumologie II
      39 paturi
    • ATI I
      13 paturi
    • Chirurgie generală I
      25 paturi
    • Diabet zaharat, nutriție și boli metabolice I
      50 paturi
    • Imunologie clinică și alergologie I
      15 paturi
    • Medicină internă I
      44 paturi
    • Neonatologie (nou născuți) I
      25 paturi
    • Obstetrică-Ginecologie I
      50 paturi
    • Recuperare, medicină internă și balneologie I
      6 paturi

    Listă servicii

    • Lorem ipsum dolor sit amet
    • Velum deus intercom
    • Pallentesque est faucibus
    • Lorem ipsum dolor sit amet
    • Velum deus intercom

    Șos. Vergului, Nr. 12
    Sector 2, București

    Programări: 0777 77.77.77
    Tel./Fax (administrativ): 021 255.54.05 / 021 255.52.75
    E-mail: office@spitalmalaxa.ro
    Pagină web: www.spitalmalaxa.ro

  • SPITALUL CLINIC DE PSIHIATRIE „PROF. DR. ALEXANDRU OBREGIA”

    Inaugurat în anul 1923 în Bucuresti, ca un spital de nivel european și cel mai mare din România, Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Al. Obregia” impune continuu în România, de aproape un secol progresul medical, științific și universitar în psihiatrie. De aceea, spitalul reprezinta astăzi o unitate de referință în domeniu, care aliniază psihiatria românească la standardele moderne europene și internaționale.

    INFO

    Serviciile de sănătate publică – pentru adulți, copii, adolescenți și vârstnici – sunt asigurate de clinici și secții de psihiatrie și sănătate mintală, de compartimente de psihiatrie comunitară, reintegrare psiho-socială, psihoterapie, alcoologie, tulburări cognitive, de cabinete specializate pentru servicii medico-chirurgicale și expertiză, camera de gardă și laboratoare de analiză, etc.

    Fiind un spital public profilat pe psihiatrie, desfășoara învățământul universitar și postuniversitar de stat de psihiatrie în cadrul celor 4 Catedre specializate din Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, iar prin Compartimentele de cercetare promovează competitiv psihiatria românească și imaginea Spitalului la nivel internațional.

    Detalii

    • Pacienți externați (anual)
      35.184
    • Număr de paturi
      1229
    • Procent urgențe
      45%
    • Medici
      101
    • Personal sanitar mediu
      546
    • Total personal
      1034

    Distribuția paturilor, pe specialități

    • Boli infecțioase I – copii
      61 paturi
    • Boli infecțioase II – copii
      63 paturi
    • Boli infecțioase I – adulți
      57 paturi
    • Boli infecțioase II – adulți
      34 paturi
    • Dermatovenerologie
      40 paturi
    • HIV/SIDA I
      40 paturi
    • HIV/SIDA II
      50 paturi
    • Pneumoftiziologie I
      32 paturi
    • Pneumoftiziologie II
      28 paturi
    • Pneumologie I
      46 paturi
    • Pneumologie II
      39 paturi
    • ATI I
      15 paturi
    • Neurologie pediatrică I
      32 paturi
    • Neurologie pediatrică II
      33 paturi
    • Psihiatrie acuți1
      70 paturi
    • Psihiatrie acuți10
      65 paturi
    • Psihiatrie acuți11
      65 paturi
    • Psihiatrie acuți12
      66 paturi
    • Psihiatrie acuți13
      45 paturi
    • Psihiatrie acuți14
      58 paturi
    • Psihiatrie acuți15
      64 paturi
    • Psihiatrie acuți2
      52 paturi
    • Psihiatrie acuți3
      75 paturi
    • Psihiatrie acuți4
      60 paturi
    • Psihiatrie acuți6
      65 paturi

    Listă servicii

    • Lorem ipsum dolor sit amet
    • Velum deus intercom
    • Pallentesque est faucibus
    • Lorem ipsum dolor sit amet
    • Velum deus intercom

    Șos. Berceni, Nr. 10
    Sector 4, București

    Centrală: 021 334.42.66 / 334.49.73 / 334.49.93
    Tel./Fax (direcția medicală): 334.82.50 / 334.71.64
    E-mail: alex_obregia@yahoo.com
    Pagină web: www.spital-obregia.ro

  • SPITALUL CLINIC DE CHIRURGIE ORO-MAXILO-FACIALĂ „PROF. DR. DAN THEODORESCU”

    Spitalul Clinic de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială „Prof. Dr. Dan Theodorescu” este o unitate sanitară publică de monospecialitate, fiind singurul spital cu profil de chirurgie oro-maxilo-facială din țară și reprezentând totodată baza pentru învățământul superior pentru Medicina Dentară din UMF „Carol Davila” București.

    INFO

    În Spitalul Clinic de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială „Prof. Dr. Dan Theodorescu” funcționează:

    A. Secția Clinică Universitară de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială care dispune de 61 paturi din care:
    56 paturi spitalizare continuă
    5 paturi spitalizare de zi

    Compartiment Anestezie Terapie Intensivă – 5 paturi
    Bloc Operator : 4 săli de operație
    Compartimentul Primiri Urgenţe (S) Chirurgie Oro-Maxilo-Facială dotat cu fotolii de consultații și tratamente și 2 săli de operații.
    Compartimentul Primiri Urgenţe (S) Stomatologie Generală Adulți și Copii – 2 cabinete de stomatologie

    B. Ambulatoriul de specialitate – furnizează servicii medicale pentru pacienți adulți și copii din București cât și din țară, specifice celor 10 compartimente aflate în structura sa.

    Detalii

    • Pacienți externați (anual)
      3.378
    • Număr de paturi
      61
    • Procent urgențe
      26%
    • Medici
      71
    • Personal sanitar mediu
      90
    • Total personal
      226

    Distribuția paturilor, pe specialități

    • Boli infecțioase I – copii
      61 paturi
    • Boli infecțioase II – copii
      63 paturi
    • Boli infecțioase I – adulți
      57 paturi
    • Boli infecțioase II – adulți
      34 paturi
    • Dermatovenerologie
      40 paturi
    • HIV/SIDA I
      40 paturi
    • HIV/SIDA II
      50 paturi
    • Pneumoftiziologie I
      32 paturi
    • Pneumoftiziologie II
      28 paturi
    • Pneumologie I
      46 paturi
    • Pneumologie II
      39 paturi

    Listă servicii

    • Lorem ipsum dolor sit amet
    • Velum deus intercom
    • Pallentesque est faucibus
    • Lorem ipsum dolor sit amet
    • Velum deus intercom

    Calea Plevnei, Nr. 17-21
    Sector 1, București

    Programări: –
    Tel./Fax (administrativ): 021 315.88.55
    E-mail: contact@spitalomf.ro
    Pagină web: www.spitalomf.ro

  • SPITALUL CLINIC DE OBSTETRICĂ-GINECOLOGIE „PROF. DR. PANAIT SÂRBU”

    În ultimul an, Spitalul Clinic „Prof. Dr. Panait Sîrbu” din București a fost renovat. Secția de neonatologie, sala de travaliu, sala de nașteri, blocul operator, serviciul de internări sunt complet renovate și echipate cu aparatură de ultimă generație.

    INFO

    Toate secțiile, saloanele și holurile spitalului sunt dotate cu detectoare de fum de ultimă generație și camere de luat vederi pentru control permanent. Toate circuitele electrice au fost refăcute la standarde profesionale, la fel și echipamentele de producere a oxigenului.

    Au fost implementate proceduri și coduri de procedură pentru toate activitățile medicale.
    În acest moment parterul și sectia de Fertilizare in Vitro sunt în plin proces de reconstrucție.

    În anul 2011 au venit pe lume 3550 de copii, 44 au fost transferați de la maternități de nivel I, 110 au fost prematuri sub 1500g, iar 404 s-au născut prematur (înainte de vârsta gestațională de 37 săptămâni). Toți au avut evoluții favorabile din punct de vedere neurologic, lucru confirmat de către serviciul de neurologie pediatrică. Nu a fost nici un caz de retinopatie de prematuritate care să necesite intervenție chirurgicală.

    Secția de Neonatologie din cadrul Maternității Giulești este pe locul III în țară și pe locul II în București ca număr de prematuri tratați în ATI.

    Detalii

    • Pacienți externați (anual)
      19.000
    • Număr de paturi
      230
    • Procent urgențe
      76%
    • Medici
      37
    • Personal sanitar mediu
      147
    • Total personal
      327

    Distribuția paturilor, pe specialități

    • Boli infecțioase I – copii
      61 paturi
    • Boli infecțioase II – copii
      63 paturi
    • Boli infecțioase I – adulți
      57 paturi
    • Boli infecțioase II – adulți
      34 paturi
    • Dermatovenerologie
      40 paturi
    • HIV/SIDA I
      40 paturi
    • HIV/SIDA II
      50 paturi
    • Pneumoftiziologie I
      32 paturi
    • Pneumoftiziologie II
      28 paturi
    • Pneumologie I
      46 paturi
    • Pneumologie II
      39 paturi

    Listă servicii

    • Lorem ipsum dolor sit amet
    • Velum deus intercom
    • Pallentesque est faucibus
    • Lorem ipsum dolor sit amet
    • Velum deus intercom

    Calea Giulești, Nr. 5
    Sector 6, București

    Programări Colposcopie: 021 303.50.54
    Programări Secția Sterilitate: 021 316.12.73
    Programări Psihologie: 021 316.12.81, interior 2189
    Programări Kinetoterapie pre și postnatală: 021 316.12.81, interior 2173
    Centrală: 316.12.81 / 316.12.83 / 316.12.87 / 316.12.88
    Fax: 021 316.12.80
    E-mail: contact@panaitsarbu.ro
    Pagină web: www.panaitsarbu.ro

  • SPITALUL DE PNEUMOFTIZIOLOGIE „SF. ȘTEFAN”

    Spitalul de pneumoftiziologie „Sf. Ștefan” oferă pacienților săi numeroase facilități, precum laboratoare de analize, consult pneumologic, și diverse examene de laborator, beneficiind de cele mai bune tehnologii și de medici pregătiți.

    INFO

     

    Spitalul de Pneumoftiziologie „Sf. Ștefan” oferă pacienților săi următoarele facilități:

    • Laborator analize medicale
    • Sterilizare
    • Laborator radiologie și imagistică medicală
    • Laborator explorări funcționale
    • Compartiment de prevenire și control al infecțiilor nazocomiale
    • Comp. de statistică și informatică medicală
    • Aparat funcțional

    Servicii medicale oferite:
    – consult clinic pneumologic
    – examene bronhoscopice, prin fibroscopie sau bronhoscopie rigidă, cu viza diagnostică sau terapeutică:
    – aspirat bronșic pentru examen bacteriologic, biopsii bronșice
    – bronhoaspirații cu viza de combatere a sindromului de încărcare bronșică
    – bronhografii, extracție corp străin, fistulografii pentru fistulele esobronșice
    – foraje transtraheale, lavaj bronșic
    – examene de laborator uzuale și microbiologice pentru germenii banali și BK
    – examen radiografic, examen radioscopic pulmonar 24 de ore din 24
    – probe funcționale respiratorii prin flowscreen, cu teste de provocare sau nu
    – puncții biopsii pleurale, puncții evacuatorii ale revărsatelor pleurale
    – terapia medicală a afecțiunilor pulmonare TBC și non TBC.

    Laborator de anatomie patologică:
    – examene de cito-patologie: aspirat, spălătură și periaj bronșic, lichide patologice, citologie exfoliativă a tractului genital feminin, puncții cu ac fin.
    – examen histo-patologice prin incluzionarea la parafină și colorații speciale.
    – examene imuno histochimice.
    – examene imunologice și markeri tumorali: hiv, hcv, hvb, psa, cea, ens etc.
    – teste de biologie moleculară pentru depistarea de agenți patologeni mycobacterium tuberculosis complex, tipic și atipic și cu chimiorezistență, hcv, hpv cu genotipare etc.

    Detalii

    • Pacienți externați (anual)
      3.890
    • Număr de paturi
      170
    • Procent urgențe
      40%
    • Medici
      20
    • Personal sanitar mediu
      54
    • Total personal
      194

    Distribuția paturilor, pe specialități

    • Boli infecțioase I – copii
      61 paturi
    • Boli infecțioase II – copii
      63 paturi
    • Boli infecțioase I – adulți
      57 paturi
    • Boli infecțioase II – adulți
      34 paturi
    • Dermatovenerologie
      40 paturi
    • HIV/SIDA I
      40 paturi
    • HIV/SIDA II
      50 paturi
    • Pneumoftiziologie I
      32 paturi
    • Pneumoftiziologie II
      28 paturi
    • Pneumologie I
      46 paturi
    • Pneumologie II
      39 paturi

    Listă servicii

    • Lorem ipsum dolor sit amet
    • Velum deus intercom
    • Pallentesque est faucibus
    • Lorem ipsum dolor sit amet
    • Velum deus intercom

    Șos. Ștefan cel Mare, Nr. 11
    Sector 2, București

    Programări: –
    Tel./Fax (administrativ): 021 210.39.36 / 021 210.39.31
    E-mail: contact@pneumosfstefan.ro
    Pagină web: www.pneumosfstefan.ro

  • SPITALUL CLINIC DE BOLNAVI CRONICI ȘI GERIATRIE „SF. LUCA”

    Întregul personal medical: medici, farmaciști, psihologi, profesori CFM, asistenţi generalişti, de farmacie, asistenţi de fizioterapie, maseuri, laboranţi, asistent social, infirmiere şi îngrijitoare formează o echipă unită care acţionează pentru a răspunde nevoilor pacienţilor.

    INFO

    Echipa de specialiști are o pregătire complexă ce trebuie să includă pe lângă cunoştinţele de medicină şi noţiuni de psihologia pacientului cu polipatologie cronică, de psihiatrie, de sociologie, de recuperare sau paliație, de asistență socială.

    Un accent deosebit în practica noastră medicală se pune pe calitatea serviciilor medicale oferite, pe calitatea îngrijirilor acordate, rezultat al unei competenţe profesionale şi morale de înaltă ţinută, dând acestei misiuni o dimensiune bioetică.

    Detalii

    • Pacienți externați (anual)
      7.553
    • Număr de paturi
      271
    • Procent urgențe
      -
    • Medici
      13
    • Personal sanitar mediu
      75
    • Total personal
      288

    Distribuția paturilor, pe specialități

    • Boli infecțioase I – copii
      61 paturi
    • Boli infecțioase II – copii
      63 paturi
    • Boli infecțioase I – adulți
      57 paturi
    • Boli infecțioase II – adulți
      34 paturi
    • Dermatovenerologie
      40 paturi
    • HIV/SIDA I
      40 paturi
    • HIV/SIDA II
      50 paturi
    • Pneumoftiziologie I
      32 paturi
    • Pneumoftiziologie II
      28 paturi
    • Pneumologie I
      46 paturi
    • Pneumologie II
      39 paturi

    Listă servicii

    • Lorem ipsum dolor sit amet
    • Velum deus intercom
    • Pallentesque est faucibus
    • Lorem ipsum dolor sit amet
    • Velum deus intercom

    Șos. Berceni, Nr. 12
    Sector 4, București

    Programări: –
    Tel./Fax (administrativ): 021 334.30.10 / 021 334.30.14
    E-mail: office@spitalulsfluca.ro
    Pagină web: www.spitalulsfluca.ro

  • SPITALUL CLINIC „SF. MARIA”

    Centrul de Cercetare Chirurgie din cadrul Spitalului Clinic Sf. Maria s-a născut în anul 2009 în urma efortului unei echipe tinere și ambițioase de a pune la punct un centru multidisciplinar unde să poată fi rezolvate probleme dificile de sănătate care implică cooperare multidisciplinară între diferite ramuri chirurgicale.

    INFO

    Acest centru este rezultatul firesc al dezvoltării de noi specialități chirurgicale, alături de chirurgia generală, fiecare dintre acestea contribuind în mod substanțial la ridicarea nivelului de dificultate și tehnicitate al intervențiilor chirurgicale efectuate în centru.

    Centrul de cercetare chirurgie Sf. Maria se află în relație contractuală cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate, care decontează o mare parte a procedurilor medicale efectuate în centru, exceptând procedurile cu scop estetic.

    Cu toate acestea, nu toate dispozitivele medicale și protezele folosite sunt decontate de către CNAS.
    De asemenea, oferim serviciile noastre și pacienților neasigurați, sau care nu au reședința în România.
    Pentru a afla exact situația dvs., precum și pentru o estimare legată de costurile unei anumite proceduri, vă rugăm să ne contactați pe e-mail la office@ccsfmaria.ro.

    Detalii

    • Pacienți externați (anual)
      17.176
    • Număr de paturi
      490
    • Procent urgențe
      50%
    • Medici
      57
    • Personal sanitar mediu
      222
    • Total personal
      466

    Distribuția paturilor, pe specialități

    • Boli infecțioase I – copii
      61 paturi
    • Boli infecțioase II – copii
      63 paturi
    • Boli infecțioase I – adulți
      57 paturi
    • Boli infecțioase II – adulți
      34 paturi
    • Dermatovenerologie
      40 paturi
    • HIV/SIDA I
      40 paturi
    • HIV/SIDA II
      50 paturi
    • Pneumoftiziologie I
      32 paturi
    • Pneumoftiziologie II
      28 paturi
    • Pneumologie I
      46 paturi
    • Pneumologie II
      39 paturi

    Listă servicii

    • Lorem ipsum dolor sit amet
    • Velum deus intercom
    • Pallentesque est faucibus
    • Lorem ipsum dolor sit amet
    • Velum deus intercom

    B-dul Ion Mihalache, Nr. 37-39
    Sector 1, București

    Programări: –
    Tel./Fax (administrativ): 021 222.39.35 / 021 222.35.53
    E-mail: office@ccsfmaria.ro
    Pagină web: www.ccsfmaria.ro

  • CENTRUL DE BOLI REUMATISMALE „DR. I. STOIA”

    Centrul de Boli Reumatismale „Dr. I. Stoia” este prevăzut cu personal specializat și cu secții, cabinete și laboratoare de reumatologie, kinetoterapie și fizioterapie.

    INFO

    Secții:

    Secția reumatologie I
    Secția reumatologie II
    Laborator recuperare
    Laborator analize medicale
    Cabinet osteodensitometrie
    Laborator radiologie și imagistică medicală
    Laborator explorări funcționale
    Cabinet kinetoterapie
    Cabinet fizioterapie
    Farmacie
    Ambulatoriu de specialitate

    Detalii

    • Pacienți externați (anual)
      5.201
    • Număr de paturi
      106
    • Procent urgențe
      -
    • Medici
      19
    • Personal sanitar mediu
      45
    • Total personal
      126

    Distribuția paturilor, pe specialități

    • Boli infecțioase I – copii
      61 paturi
    • Boli infecțioase II – copii
      63 paturi
    • Boli infecțioase I – adulți
      57 paturi
    • Boli infecțioase II – adulți
      34 paturi
    • Dermatovenerologie
      40 paturi
    • HIV/SIDA I
      40 paturi
    • HIV/SIDA II
      50 paturi
    • Pneumoftiziologie I
      32 paturi
    • Pneumoftiziologie II
      28 paturi
    • Pneumologie I
      46 paturi
    • Pneumologie II
      39 paturi

    Listă servicii

    • Lorem ipsum dolor sit amet
    • Velum deus intercom
    • Pallentesque est faucibus
    • Lorem ipsum dolor sit amet
    • Velum deus intercom

    Str. Thomas Masarik, Nr. 5
    Sector 2, București

    Programări: 021 317.50.25 / 021 211.68.48, int. 219
    E-mail: secretariat@centru-reumatologie.ro
    Pagină web: www.centru-reumatologie.ro

  • 112

    În cazul urgențelor, apelați Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă, la numărul de telefon 112 (gratuit în orice rețea).
  • Informații

    »» Primăria Municipiului București: 021 305 55 00
    »» Serviciul de Ambulanță București-Ilfov: 021 211 64 80 sau 021 210 26 76
    »» Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București: 021 252 79 78, 021 252 39 97 sau 021 252 32 16
    »» Inspectoratul Școlar al Municipiului București: 021 210 75 35
    »» Inspectoratul pentru Situații de Urgență București: 021 207 55 00